Despre

Nimic nu se compară cu implicarea ta directă!

DEZVOLTĂM ARTA CONTEMPORANĂ DIN ROMÂNIA

 

La GRUND, am susținut constant crearea de artă contemporană din România. Am fost implicați în viața culturală și am organizat expoziții. Am dezbătut metodologii, am editat si publicat cataloage si albume de artă, am introdus tineri artiști pe scena vizuală. Am colaborat cu studenți, specialiști din diferite domenii. Fără  finanțare guvernamentală ori corporate, arta a fost afectată de situația pandemiei.  Ai o idee, o propunere sau un proiect de dezvoltat? Îți place să scrii despre artă? Ai lucrări de expus? Vizitezi des expoziții sau ai vrea să cunoști despre ultimele apariții din arta emergentă? Când spunem ”Artă alternativă” ti se pare că e vorba de ceva… acolo… undeva…? Îți surâde ideea unui posibil parteneriat sau ai dorința de implicare în arta contemporană din Romania și încă nu știi cum și de unde să începi? Ia legătura cu noi și vedem ce putem realiza împreună.

Ca operator cultural în sectorul de artă contemporană din România, comunitatea GRUND produce, expune și sprijină arta emergentă și liberă de orice constrângere, încă din 2016.

Urmărim producția, susținerea și expunerea de artă contemporană din România. Este o platformă de artă emergentă deschisă, experimentală, alternativă care caută să atragă noi colaboratori, parteneri și specialiști. Funcționează ca interfață pentru activitățile artistice ale unei comunități de tineri artiști. Activăm în București, România și realizăm conexiuni naționale și internaționale.

Despre noi

Scopurile asociației conform statutului sunt: susținerea și promovarea artiștilor emergenți, crearea de sinergie în interiorul câmpului artistic și între mediile culturale, producerea de bunuri culturale și expunerea acestora. Alte scopuri sunt date de cercetarea în domeniul artelor vizuale, atât la nivel practic cât și teoretic, experimentul, expunerea alternativă, documentarea, și arhivarea.

Toate evenimentele și proiectele realizate de comunitatea noastră au implicat, implică și vor implica atât membrii activi ai asociației, cât și operatori individuali sau entități juridice invitate.

Comunitatea noastră își confirmă deschiderea către noi colaboratori, indiferent de mediul din care aceștia provin, atâta timp cât sunt în concordanță cu statutul si obiectivele comunitatii. Invităm la dialog, concepere și realizare de proiecte comune, orice operator individual sau juridic. Acesta are posibilitatea să își manifeste nestingherit dorințe, idei sau propuneri de proiecte culturale care pot aduce un plus în crearea de artă contemporană din România si pretutindeni.

Denumirea organizației

Numele asociației are în mod direct o semnificație artistică. Grundul, în tehnicile picturii de șevalet și nu numai, este primul strat care se așează pe pânză. Stratul de grund este premergător oricărei picturi, oricărei lucrări de artă bidimensionale, bine realizate tehnic, trainică. Cuvântul grund este preluat din construcția filosofică a lui Martin Heidegger. Apare în forma limbii germane Grunden și reprezintă unul dintre cele trei sensuri ale lui Stiftung (a ctitori). Pentru activitatea comunității, grund este solul pe care se întemeiază. Este primul strat care participă la ctitorire, la fundamentul activității. Este inițiativă primară, a începe să facă.

grund.space

CIFRE

1 %
Artiști internaționali
1 %
parteneri instituționali
1 %
evenimente expoziționale