Razvan Radu

Nimic nu se compară cu implicarea ta directă!

DEZVOLTĂM ARTA CONTEMPORANĂ DIN ROMÂNIA

 

Augustin Răzvan Radu este un tânar artist român, absolvent al UNARTE București. În anul 2014 a câstigat concursul prin care se crează artă contemporană din România pentru tineri artiști ”Puterea seduce sufletul?”organizat de Fundația Interart Triade din Timișoara.

În anul 2015 a avut prima expoziție personală, la Galeria JECZA din Timișoara. Până în prezent a participat la mai multe expoziții personale și de grup, atât în țară (Bucureșți, Timișoara, Constanța, Sibiu, Brașov), cât și în străinătate (China, Austria, Italia, Republica Moldova, Bulgaria).

Razvan Radu